Pirin Planina - Capitolul 18

Pirin Planina - Capitolul 18

de George Toparceanu



18.


Întâmplări banale, zile lungi de monotonie, ca-ntr-o închisoare...

Ce departe mă simţeam acum de viaţa plină şi liberă de pe Pirin-Planina!

Ca un ecou târziu al zilelor de-atunci mi-a venit într-o dimineaţă la spital unul dintre tovarăşii pe care i-am lăsat acolo. Fugise, trecuse din lagăr în lagăr şi, după multe peripeţii, a ajuns la Sofia.

Am stat la căpătâiul lui şi mi-a povestit ce s-a mai întâmplat cu ei pe Pirin, de la plecarea mea.

Stan Boldişcu, cantonierul, i-a părăsit şi el într-o bună zi: fusese chemat pe front. Numai bulgarul cu aprovizionarea mai venea acum pe la ei, din când în când; îi chema devale, c-un chiot lung şi le lăsa câţiva pumni de mălai sau câţiva pesmeţi. Şi cum nu ştia deloc româneşte, nu le putea da nici o veste de prin lume, ci se uita doar la ei înciudat, cu ochii lui mici ca doi solzi de peşte sub sprâncene groase de cânepă, şi părea întotdeauna grăbit.

Pustiiţi acolo, deasupra pădurilor, numai cu cei doi turci, care stăteau neclintit la postul lor, oamenii noştri pierduseră de la o vreme rostul calendarului, socoteala zilelor şi sărbătorilor. Toporaşii începuseră a-nflori în umbra tufelor; fagii mărunţi din vale aşteptau parcă pe sfântul Gheorghe să le plesnească mugurii cu biciul lui cel sfânt: fluturaşi verzui se lăsau pe bumbii de aur ai păpădiilor tinere, pe floarea-paştelui mică şi albă, ca un fulg întârziat de ninsoare. Amăgiţi de aceste arătări timpurii ale primăverii, oamenii se credeau în preajma Paştilor şi se temeau să nu treacă învierea Domnului, fără să le dea nimeni de veste.

Mai amărât din această pricină decât toţi era unul, Toader Căpuzar, care ţinea morţiş să prăznuiască sărbătorile după datină.

- Măi fraţilor, ce ne facem noi? Iaca, trece Paştele şi noi habar n-avem... S-a mai pomenit una ca asta?

Într-o dimineaţă, dulce luminată de soare şi plină de ciripitul cintezelor, Căpuzaru, ieşind din bordeiul lui, le-a zis:

- Să ştiţi că azi e Duminica Floriilor. Mi s-a făcut mie aşa, un semn... Am visat as'noapte că culegeam mâţişori de răchită pe malul râului, cu popa Ion. Ţineţi minte că-i aşa cum vă spui - Paştele pică de azi într-o săptămână. O să fac rost de ouă, să coicnim şi noi, ca toţi creştinii...

O săptămână-ntreagă s-a pregătit; se-ntorcea în fiecare seară trudit şi zgârâiat, cu ouă sălbatice-n căciulă. Ouă pestriţe de hultan, mai-mai cât cele de găină, ouă de cocoşar şi sturz, de gaiţă şi de sfrancioc, galbene cu picăţele ruginii, ouşoare de mierlă, verzui la coajă ca cele de raţă - şi altele mari ca de bibilică, pe care zicea că le găsise sub rădăcini, în cuibare de frunze veştede. Dar n-aveau cu ce să le vopsească. Şi fiindcă era păcat să le lase albe de Paşti, le-au fiert în nişte scoarţă de copac; şi din zeama aceea amară, ouăle au ieşit mai mult cernite, la fel cu sufletul lor necăjit.

Sâmbătă s-au gătit toţi şi s-au oglindit în apa pârâului. Dintr-un pâlc de brazi tineri, Năiţă grănicerul a cărat în spate câteva croşnii de ramuri verzi, cu care şi-au împodobit intrarea la bordeie.

S-au adunat apoi toţi în jurul unui foc mare, să vegheze în noaptea învierii. Se uitau în tăcere la para focului, cu braţele împreunate peste genunchi, cu ochii împăinjiniţi de amintiri.

- Măi fraţilor, dac-o fi să mor prin pustietăţile astea, v-aş ruga doar atâta, să mă îngropaţi cu faţa spre Argeş..., a zis Căpuzaru.

S-a ridicat apoi şi s-a uitat iar, prin întuneric, spre satul depărtat din vale; dar nici o luminiţă nu se zărea într-acolo.

De la o vreme focul a adormit sub spuză - şi, după semnele cerului, părea să fie miezul nopţii. Căpuzaru a aprins o ţandăra de bora şi, ridicând-o deasupra capului, a strigat:

- Hristos a-nviat, fraţilor!

Atunci şi-au aprins toţi de la el lumânările de brad şi i-au răspuns:

- Adevărat a-nviat!

Şi pe când turcii îşi sticleau spre ei ochii din umbră, nedumeriţi, în tăcerea nopţii, pe vârful muntelui străin, glasurile lor au răsunat înfiorate, cântând:

- Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând...

*
După zile însorite şi nopţi răcoroase, care le-aduceau din văi lătratul şacalilor, odată, pe la amiază, un convoi lung de cară cu provizii a trecut de la Nevrocopol spre front, pe drumul de sub coastă.

Cărăuşii fluierau pe lângă boi, aruncând priviri piezişe spre dâmbul înalt, de unde cu mult interes îi priveau ai noştri.

- Măi, care din voi ştie româneşte? a întrebat Căpuzaru, înfipt în vârful dâmbului.

Un bulgar bătrân i-a răspuns:

- Eu ştii româneşte. Ce vrei?

- Hristos a înviat! i-a strigat Căpuzaru, de încercare. Bulgarul l-a privit cu luare-aminte; şi-a îndesat apoi şapca pe ochi, a scuipat într-o parte şi-a zis:

- N-a înviat, mă românule. Cine ţi-a spus ţie c-a înviat? O să înviască el, peste vreo trei sedmiţe...






Pirin Planina - In loc de prefata
Pirin Planina - Capitolul 01
Pirin Planina - Capitolul 02
Pirin Planina - Capitolul 03
Pirin Planina - Capitolul 04
Pirin Planina - Capitolul 05
Pirin Planina - Capitolul 06
Pirin Planina - Capitolul 07
Pirin Planina - Capitolul 08
Pirin Planina - Capitolul 09
Pirin Planina - Capitolul 10
Pirin Planina - Capitolul 11
Pirin Planina - Capitolul 12
Pirin Planina - Capitolul 13
Pirin Planina - Capitolul 14
Pirin Planina - Capitolul 15
Pirin Planina - Capitolul 16
Pirin Planina - Capitolul 17
Pirin Planina - Capitolul 18
Pirin Planina - Capitolul 19
Pirin Planina - Capitolul 20
Pirin Planina - Capitolul 21


Aceasta pagina a fost accesata de 504 ori.
{literal} {/literal}