Pirin Planina - Capitolul 16
de George Toparceanu
16.
Cine m-a pus să plec de la Pirin-Planina?...
Acolo, izolaţi pe vârful muntelui, puteam să murim de foame în pustietate, dar aveam cel puţin o climă blândă şi iarba curată sub picioare - nu era frig, nu era lapoviţă, nu era glod până la genunchi ca în mocirla asta sinistră care se cheamă lagărul de la gara Nadejda.
Aşa-i când i se urăşte omului cu binele şi-aleargă după mai bine!
În sudul Macedoniei, departe de ochii celor de la centru, trăind laolaltă mai mult noi înde noi, bulgari, români, sârbi, franţuji, aproape toţi băieţi tineri, cu sufletul neotrăvit de atâtea patimi, ne împăcăm cum puteam cu viaţa pe care ne-o hărăzise vremea de război şi-o duceam bine unii cu alţii, ba chiar legam uneori prietenie cu foştii inamici.
Aici, se cunoştea c-am intrat în civilizaţie, că suntem lângă capitala ţării. Ura bulgarilor împotriva noastră, întreţinută de o presă feroce, nu s-a potolit încă. Am regăsit aici regimul primelor zile de captivitate - aceeaşi atmosferă de duşmănie ca la început; prizonierii români din acest lagăr nenorocit duceau o viaţă amară de ocnaşi, scoşi de sub ocrotirea oricărei legi... Nu, de data asta nu pot, nu vreau, nu trebuie să fac literatură. Voi arăta simplu lucrurile, aşa cum le-am văzut. Gara Nadejda era o magherniţă mare de scânduri, aşezată-n câmp, la câţiva kilometri de oraş. Pe şesul dimprejurul ei, sub un cer de leşie, prizonierii români lucrau de dimineaţa până seara, sub conducerea nemţilor şi sub privegherea ciasovoilor, la felurite instalaţii de cale ferată - poduri, linii, terasamente. Noaptea dormeau îngrămădiţi (trei sute cincisprezece oameni, când am ajuns eu) în şapte vagoane de vite sau de marfă, dărăpănate, părăsite la o parte, pe o linie moartă.
În jurul vagoanelor, un hlei negru şi gros, frământat sub picioare; lângă vagoane, deasupra unei gropi, un acoperiş de şindrilă, înclinat, susţinut de două grinzi numai dintr-o parte, ţinea loc de bucătărie.
Apa era adusă cu hârdăul, de la depărtare de doi kilometri, din ograda unei cazărmi - şi n-ajungea decât pentru nevoile bucătăriei. Oamenii nu se spălau niciodată; setea şi-o potoleau din şanţ ori mâncând zăpadă de pe câmp.
Nenorociţii noştri ţărani nu mai aveau nimic omenesc în ei. Îmbrăcaţi în nişte zdrenţe de culoare mohorâtă, fără nume, pe care vântul umed sau crivăţul tăios le hărţuia în toate părţile, purtând în picioare cârpe învălătucite, legate cu sfoară, slabi, murdari, cu faţa pământie, cu ochii sticloşi, cu mintea rătăcită de atâta mizerie, păreau nişte cadavre care s-au sculat cu pământul în cap şi-au ieşit la lumina zilei în hainele lor putrede, îmbibate de ţărână.
Când veneau de la muncă se îmbrânceau, se-njurau, se chemau între ei cu glasuri pierite şi cavernoase; scotea fiecare ba un ciob de strachină, ba o cutie de tinichea găsită pe marginea şanţului, să-şi primească zeama de fasole, pe care o înghiţea dintr-o sorbitură - pe când alţii, aplecaţi asupra vreunui vas mai mare, o hlepăiau repede, ca câinii. Pâine nu aveau: de dimineaţă îşi mâncau toată pâinea. Cei mai mulţi nici nu primeau decât un sfert; restul îl oprea starşul pentru tutun - căci şeful de caraule le vindea tutun, arvunindu-le pâinea pe câteva zile înainte, ca s-o desfacă apoi pe preţ bun, la oraş.
După ce se-ntuneca, oamenii erau zăvorâţi în vagoane, unde cărau pe picioare tot noroiul de afară. Îngrămădiţi pe întuneric câte cincizeci-şaizeci într-un vagon, toată noaptea se înghionteau, se văietau, se înjurau, că nu putea sta nimeni decât în capul oaselor. Când îi scoteau dimineaţa ciasovoii la muncă, ieşeau la lumină nedormiţi şi murdari, ca dintr-o baie de noroi: noroi pe faţă, în sprâncene, pe mâini, pe păr, pe haine... Unii se ghemuiau cu nasul între genunchi şi nu voiau să mai iasă din întunericul vagoanelor. Ciomagul ciasovoilor lovea atunci fără milă; lovea adesea şi oameni care trăgeau să moară - ori izbea uneori, cu ciomagul surd, cadavre răcite de câteva ceasuri...
Căci pe fiecare noapte mureau câte patru-cinci într-un vagon. Şi morţii erau lăsaţi la un loc cu cei vii, într-o promiscuitate lugubră, până să-i scoată la capătul vagoanelor, de unde îi căra o cotiugă.
- Noi toţi, câţi ne vezi aici, o să murim în scurtă vreme până la cel din urmă, mi-a zis unul într-o zi, când l-am întrebat cum a ajuns acolo. Toţi, care am apucat a intra de la-nceput în ceata asta, am fost urgisiţi de Dumnezeu. De la Razgrad, două săptămâni ne-au purtat pe drumuri, numa-n spăngi şi-n bătăi. Poposeam noaptea unde apucam, în vânt şi-n ploaie; şi câinii ăia de turci bulgăreşti ne jefuiau, ne lăsau goi. Pe urmă, am ajuns aici: din vreo opt sute, uite câţi am rămas... Nu ştiu ce păcate om fi ispăşind, da' ştiu că Dumnezeu a fost rău şi hain cu noi, până ne-a adus în starea dobitoacelor, de ne-am pierdut şi minţile. Iaca eu, ăsta care mă vezi, gospodar cu stare în satul meu, am ajuns de mănânc mortăciuni pe câmp: ieri am găsit un cap de găină moartă şi l-am ros, l-am mâncat cu fulgi cu tot...
Printre prusacii care conduceau lucrările, era şi o echipă de bavareji. Rar am întâlnit aşa oameni de treabă. Aveau suflet deschis şi se purtau blând cu oamenii noştri, nu ca prusacii, care nu le lăsau o clipă de răgaz la lucru, ci se răsteau la ei pe câmp de dimineaţa până seara:
- Loos!... Loos!...
Cu bavarejii mă împrietenisem din prima zi; am obţinut prin ei, de la-nceput, favoarea să dorm afară. Şi starşul mă lăsa-n pace, că se temea de ei.
Dimineaţa aveau în bidoane infuzie de cafea, subţire şi decolorată, dar fierbinte. Îmi ofereau din sacul lor soldăţesc şi câte o tartină mică, făcută din două felii subţiri de pâine cu grăsime de porc la mijloc, sleită. Şi era bună la vremea aceea, măcar că altădată aş fi crezut cu neputinţă să pun în gură aşa ceva.
Prietenii mei nu veniseră de mult în Bulgaria. Lucrau acum la instalarea unui pod, şi pe cât erau de harnici la treabă, pe atât erau de veseli şi copilăroşi. Fuseseră mai înainte pe frontul rusesc, departe, în Prusia Orientală. Acum, când stăteam sub mal în timpul repaosului de la amiază şi se-ntâmpla ca vreunul din ei s-aţipească, o glumă obişnuită de-a lor era să-i strige la ureche:
- Hoch! Die Rüssen Kommen!
Şi făceau mare haz când omul sărea speriat din somn şi-şi căuta arma, crezându-se încă în tranşeele de la Marea Baltică.
*
Ş-au pornit apoi zăpezi mari, cu ger şi viforniţă. În vagoane, unde oamenii se răriseră acum de tot, şuiera viscolul prin toate crăpăturile, amestecat cu pulbere de zăpadă.
Într-o duminică, a venit ordin ca toţi cei rămaşi în viaţă să fie duşi la o fabrică de zahăr din apropiere - ca să facă baie...
Cu răcnete, cu ciomege, i-au scos de dimineaţă caraulele de prin unghere, până şi pe cei care nu se puteau ţine deloc pe picioare.
Şi sub cerul vânăt-cenuşiu, pe câmpia spulberată de viscol, convoiul de spectre a-nceput a se târî prin zăpadă, mai înspăimântător decât orice Pohod na Sibir. Care cădea, acolo rămânea. Ciasovoii îl loveau cu cizmele, îl trăgeau de picioare şi, la urmă, îl părăseau în omăt. Tot câmpul a fost presărat astfel cu oameni, pe care la întoarcere ştiam că-i vom găsi ţepeni.
Câţi au apucat s-ajungă la fabrică, s-au dezbrăcat de zdrenţe într-o sală aproape îngheţată, apoi au fost împinşi cu sila de la spate într-o odaie largă, cu duş...
I-am zărit prin uşa întredeschisă. Stăteau zgribuliţi pe lângă pereţi - schelete descărnate, îmbrăcate în piele vânătă, morţi sculaţi în picioare, trupurile hâde, înfiorătoare - strângându-se unii în alţii să nu-i ajungă cumva vreo picătură de apă din stropitoarea cea mare atârnată în tavan.
Când au ieşit din "baie" erau şi mai rebegiţi decât înainte, dar tot aşa de murdari.
*
Douăzeci de zile am rezistat, luptând cu suflet tare şi putere supraomenească împotriva mizeriei sinistre a acestui lagăr, împotriva primejdiei în care mă aruncase nenorocul sau poate numai nechibzuinţă mea. La urmă, am căzut. M-am îmbolnăvit. Şi credeam că totul s-a isprăvit.
Dar prietenii mei bavareji m-au dus la un doctor militar şi-au stăruit, cu toată trecerea pe care o aveau germanii, să fiu trimis la spital.
Pirin Planina - In loc de prefata
Pirin Planina - Capitolul 01
Pirin Planina - Capitolul 02
Pirin Planina - Capitolul 03
Pirin Planina - Capitolul 04
Pirin Planina - Capitolul 05
Pirin Planina - Capitolul 06
Pirin Planina - Capitolul 07
Pirin Planina - Capitolul 08
Pirin Planina - Capitolul 09
Pirin Planina - Capitolul 10
Pirin Planina - Capitolul 11
Pirin Planina - Capitolul 12
Pirin Planina - Capitolul 13
Pirin Planina - Capitolul 14
Pirin Planina - Capitolul 15
Pirin Planina - Capitolul 16
Pirin Planina - Capitolul 17
Pirin Planina - Capitolul 18
Pirin Planina - Capitolul 19
Pirin Planina - Capitolul 20
Pirin Planina - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 1653 ori.
