Pirin Planina - Capitolul 01
de George Toparceanu
1.
24 august, spre seară...
Mitralierele duşmane bat faţa Dunării, din mal până-n mal. Subt ropotul lor intermitent, şiruri de bulbuci mărunţi apar pe luciu plesnind în aer, ca şi cum gloanţele ar veni de jos, din fundul apei. Rând pe rând, în jurul fiecărui înotător grindina proiectilelor descrie cercuri vertiginoase, care se tot strâng, se tot strâmtează, până ce capul omului prins la mijloc dispare brusc din vedere, ca un balonaş împuns cu acul...
Ce s-o fi petrecând acum în capetele acele, care se văd încă de aici, plutind pe valuri în jos, ca nişte amănunte fără însemnătate? Dacă mai întârziam un sfert de ceas în Dunăre, aş fi ştiut. Moartea hidoasă m-ar fi încleştat şi pe mine la fel, între văzduh şi apă, fără nădejde de scăpare.
În faţa noastră, pe malul celălalt, gara Olteniţei arde. Câteva obuze i-au spart zidul dinspre noi şi-au explodat înăuntru cu văpăi fulgurante.
Puţin mai jos, un râu vertical de fum negru izvorăşte impetuos dintr-un şlep cu petrol, incendiat.
Dincoace, între marginea apei şi malul înalt de nisip care-i adăposteşte încă de gloanţele bulgarilor, oamenii noştri se grămă`desc, dezorientaţi. Unii au ridicat de pe acum albituri în vârful baionetelor; alţii se plimbă nepăsători, cu sufletul împietrit. De câteva ceasuri, gloata înşirată de-a lungul pe subt maluri a sporit mereu, cu cete de fugari, cei mai mulţi fără armă, care coborau dinspre Turtucaia nădăjduind să găsească aici un mijloc de salvare, peste apă, ori în jos, spre Silistra. Dar toate bărcile, toate scândurile, toţi snopii de nuiele au dispărut de mult, iar drumul spre Silistra e barat de inamic.
Câţi înotători buni s-ar putea încumeta, chiar în împrejurări mai prielnice, să treacă Dunărea înot? Dar acum, după atâtea zile de luptă şi nopţi nedormite, mulţi s-au aruncat în apă abia ştiind sâ înoate. Prea puţini au avut puterea să ajungă până la jumătate - şi s-au dus la fund. Pe urmă alţii, sute şi sute, le-au luat locul. Şi valurile Dunării i-au înghiţit pe rând, rostogolindu-i la vale ca pe nişte furnici. Iar cei pe cari apa i-a lepădat din întâmplare, istoviţi dar încă în viaţă, la câţiva kilometri în jos pe malurile scunde ale ostrovului de lângă Cosui, turci de prin partea locului şi bulgari bătrâni ascunşi prin stufărişuri, i-au tras mai la dos şi i-au hăcuit cu topoarele.
Într-un rând, cu vreun ceas în urmă, a apărut nu ştiu de unde un plutonier călare, îndemnând cu glas mare oamenii să pornească iar la atac, deasupra malului.
- Şi să nu tragă nimeni încolo, spre Silistra, zicea el, că dintr-acolo ne vin ruşii în ajutor. Să împuşcaţi numai încoace, spre Turtucaia, că din partea asta vin bulgarii...
Coborâsem de curând lângă apă şi ştiam bine că nu e aşa cum spune el, că tocmai de-a-ndoasele: dinspre Silistra şi miazăzi înaintau bulgarii iar dinspre Turtucaia veneau numai de-ai noştri.
M-am uitat la om cu mai multă atenţie. Figura şi mai cu seamă accentul lui mi-au părut suspecte. Dar a fost numai o impresie, o impresie de-o clipă... Am strigat celor din jurul meu să nu-i dea ascultare, că nu ştie ce spune. După un schimb de vorbe întărâtate, plutonierul m-a fulgerat cu ochii şi-a dus mâna la tocul revolverului... Mai iute însă decât mâna lui, carabina mea I s-a îndreptat spre inimă - şi l-a obligat să-şi oprească gestul la jumătate. Poate că-l isprăveam pe-al meu, dacă aş fi prevăzut atunci ce era să mi se întâmple cu două ceasuri mai târziu, când am căzut prizonier.
După ce s-a uitat la mine lung, parcă să-şi întipărească bine în minte figura, omul şi-a retras încet mâna de la revolver, a întors calul şi s-a pierdut în mulţime.
Tunurile bulgarilor bat acum peste capetele noastre şoseaua de dincolo, din spatele gării incendiate, şi zăvoaiele dinspre gura Argeşului. Într-o magazie nu departe de gară, ştiu că e un depozit de muniţii de-ale noastre, pentru artilerie. În faţa magaziei se vede încă de aici, intactă, o piramidă mare de obuze încărcate, care aşteptau să fie trecute dincoace. Un singur proiectil de la bulgari, căzut între ele, ar provoca o explozie care ar face multe victime printre noi, cei grămădiţi aici, pe malul dimpotrivă, în dreptul lor.
Cu acest gând, mă ridic de la locul meu, din adăpostul scobit în nisip, şi pornesc mai în jos, pe subt maluri.
Cete de soldaţi bezmetici au început să prade bagaele ofiţereşti grămădite în căruţe, căutând mai cu seamă sticle de coniac. Alţii, cu privirile abrutizate, unii răniţi şi pătaţi de sânge, forfotesc în toate părţile printre căruţele de corvoadă cu cărăuşi bulgari de prin partea locului, cari se uită în pământ posomorâţi, îngroziţi, aşteptând evenimentele.
Un cărăuş bătrân a făcut câţiva paşi pe lângă căluţii lui, ca să-şi potolească setea în apa Dunării. Cum stă aplecat pe brânci la marginea apei, un ţigan de-ai noştri îl vede şi, cât ai clipi, ridică arma la umăr şi-l împuşcă pe la spate, în ceafă. Bulgarul tresare o singură dată din tot trupul... apoi se destinde lung şi rămâne nemişcat, cu faţa-n jos, cu o mustaţă în apă şi cu alta deasupra.
- De ce l-ai împuşcat, mă? întreabă un căprar din grăniceri, apropiindu-se.
- Fiindcă e bulgar! rânjeşte ţiganul, fudul.
Auzind vorba asta, grănicerul îi trânteşte, cu sete, un pumn în faţă:
- Na!
Şi smulgându-I arma din mână, o aruncă în apă:
- Fi’ncă eşti ţigan, îi explică el.
Mai departe...
Câţiva soldaţi au desfundat o lădiţă cu zahăr cubic şi-au golit-o la picioarele lor, pe nisip. Până să facă împărţeala, un artilerist, cu mâna ruptă de la cot, nebun, vine cântând între ei în gura mare bisericeşte. Şi cădelniţând din ciotul de braţ care-i mai atârnă de umăr, stropeşte grămada albă de zahăr cu şiroaie lungi de sânge proaspăt.
- Luaţi, mâncaţi, acesta este sângele meu carele pentru voi se va-a-arsă...
Apoi se prăbuşeşte, galben, lângă zahărul părăsit de ceilalţi cu scârbă, şi ochii încep să i se împăinjenească.
În dreptul unei spărturi deschise-n mal de îngustimea unui drum de căruţe, câteva gloanţe de la bulgari, trase pieziş, de sus în jos, şuieră pe lângă mine şi se înfig în apă. Patru morţi înşiraţi simetric pe o singură linie, în dreptul aceleiaşi spărturi, îmi arată c-au mai venit şi alte gloanţe, tot pe-aici, nimerind în plin... Mai încolo, trăsnetul unei explozii stridente, apropiate, mă ajunge de la spate ca o lovitură de pumn. Întorc capul: un cal de la căruţa pe lângă care am trecut cu un minut înainte a izbit pesemne cu potcoava o granată îngropată în nisip. Explozia a sfărâmat partea de dinainte a căruţei, a omorât amândoi caii şi cărăuşul...
Aşa e acum. Viaţa fiecăruia ţine de un singur pas, de un simplu gest pe care l-ai făcut fără să ştii, cu gândul aiurea. Nedprevăzutul te învăluie mai de-aproape în pânza lui cenuşie, îţi atinge cu ea genele. Altădată aveai iluzia că poţi privi limpede prin clipa care vine; acum nu se mai vede nimic, nici înainte, nici îndărăt. Trecutul s-a isprăvit şi viitorul n-a început încă. Trăim ceasul nesigur dintr două hotare, când vremea însăşi parcă s-a oprit în loc, rotindu-şe ca apa într-o bulboană. În această demenţă a realităţii, care răstoarnă obişnuinţe milenare şi distramă totul pe dinăuntru, ca un cataclism de ordin chimic, cei mai slabi de înger îşi pierd mintea. Instinctul de conservare slăbeşte şi orice simţ de solidaritate umană dispare fără urmă. Nimeni bu mai dă ajutor, nimănui. Până mai adineauri, strigătele de pierzanie ale celor ce se înecau, în loc să trezească în cei rămaşi pe uscat o pornire mai omenoasă, îi făceau pe unii dintre spectatori să glumească pe socoteala lor şi să râdă-n hohot, ca la panoramă.
Moartea se plimbă printre noi cu mâinile la spate; se distrează după ospăţul cel mare ca o curtezană sătulă, apucând ici colo câte o nouă victimă, pe ales. De la grămada de cadavre zdrobite în picioare lângă pontonul de sus, unde soldaţi în panică au dat năvală omorând în câteva minute toţi răniţii aduşi acolo pe targă - şi până aici, spre Kosui-Bulgar, tot malul apei e semănat cu morţi şi răniţi în agonie. Şi valurile Dunării poartă mereu la vale tot alte cadavre, aduse din sus, dinspre oraş.
În faţa mea, câţiva cai împotmoliţi în nămolul fundului din margine şi părăsiţi acolo de stăpânii lor întâmplători, agonizează de asemenea în mijlocul nepăsării universale. Unul se zbate epileptic încercând să se ridice în picioare, dar se-afundă şi mai mult; altul abia mai poate să-şi ţie botul deasupra undelor, cu gâtul strâmb, şi nechează jalnic pentru ultima oară cerând ajutor; iar al treilea, mai încoace, a rămas în sfârşit nemişcat, pe o coastă, cu burta balonată de apă.
Mă uit împrejur şi urmăresc totul cu o curiozitate intensă şi lucidă.
O experienţă îndelungată a asociat în mintea omului ideea de omor, de crimă fioroasă, cu mistrul şi întunecimea nopţii. (Biata crimă minusculă din vreme de pace, care răpea când şi când viaţa câte unui om!) Dar acum, războiul a răsturnat şi această obişnuinţă. Scenele groaznice ale atacurilor de ieri s-au desfăşurat sub soarele mare al amiezii de vară, când mii de oameni au fost omorâţi crâncen - în plină zi. Cât de inofensivă mi s-a părut atunci noaptea, cu liniştea şi întunericul ei învăluind lumea în visuri şi catifele - în comparaţie cu lumina albă, feroce, a miezului de zi, care dezolează văzduhul ca o absenţă şi lasă vederii goliciunea hidoasă a realităţii.
Bătaia tunurilor a tăcut. Ropote de împuşcături mărunte, pârâind desupra râpilor de nisip, încep când şi când din susul apei şi se propagă de-a lungul malului până aici, ca o dâră de pulbere aprinsă. Bulgarii fac exerciţii de tir asupra ultimelor ţinte mişcătoare - biete epave de vieţi omeneşti - pe care apa le mai aduce din sus şi le trece prin faţa lor...
Şase inşi călare pe un buştean lung se văd venind de departe, mici ca nişte insecte. Oamenii vâslesc cu palmele, frenetic, spre ţărmul bulgăresc - semn că vor să se predea. Goliciunea lor albă, mai vulnerabilă parcă fără armura de cârpă a veşmântului, oferă o ţintă precisă şi atrage roiuri de gloanţe în jurul lor. S-au apropiat: sunt acu numai cinci... sunt numai patru... sunt numai trei... Ultimul deschide braţele-n cruce, rugându-se printr-un gest de supremă deznădejde să fie cruţat. Dar peste o clipă dispare şi el, escamotat parcă de mâna nevăzută a unui prestidigitator subacvatic...
Iată acum şi o mică plută de nuiele, cu trei oameni cinchiţi pe ea. Împuns parcă la spate de un ghimpe, cel de la coadă se ridică deodată în picioare, bate văzduhul cu braţele şi se prăbuşeste în apă, ca o broască. Uşurată la capătul dindărăt, pluta se descumpăneşte - şi omul dinainte e înghiţit de valuri într-o clipă... Rămas singur, cel de la mijloc a lunecat printr nuiele - numai capul i se mai zăreşte deasupra. Şi capul acela, plutind singur la vale, se-aude de-aici cum strigă peste valuri:
Mă cumna-a-ate !... Mă cumnate măăă !...
Faţa Dunării a fost limpezită în sfârşit de furnicarul omenesc, pe care l-a suportat o după amiază întreagă. Odată cu apropierea înserării, un vânt tare de la răsărit începe să ia apa în răspăr, sporind pe fiecare clipă vrăşmăşia bătrânului fluviu, care s-a regăsit acum pe sine, rostogolindu-şi cu mânie, sigur şi maiestos, undele la vale. Subt lumina tot mai roşietică a soarelui, lespezi grele şi opace de jad fluid se înalţă pe o muche, se clatină şi cad, însemnând până departe curgerea lui masivă.
...Şi deodată, simt în jurul meu o mişcare neobişnuită. Un freamăt de glasuri s-a ridicat dintr-o parte şi-a trecut prin mulţime.
Toate capetele s-au întors în aceeaşi direcţie, toate privirile sunt îndreptate spre acelaşi punct...
Sus, pe marginea unui dâmb înalt,deasupra drumului care taie pieziş malul de nisip, un soldat bulgar în uniformă cafenie ne face semne mari cu şapca să pornim într-acolo.
S-a isprăvit.
Peste ultimul act al sângeroasei tragedii de la Turtucaia, se va lăsa în curând cortina uşoară a înserării.
De-acum începe epilogul.
Un epilog lung şi tot atât de tragic, făcut din nenumărate episoduri sinistre risipite pe tot pământul Bulgariei, de la Hagifaclar până-n fundul Macedoniei pietroase. Câţi dintre cei peste 25 de mii de plugari români, oferiţi pradă uşoară bulgarilor la Turtucaia, vor mai apuca să vadă sfârşitul războiului şi malul stâng al Dunării?...
Deocamdată, alte griji urgente mă preocupau. Aveam acum dreptul să mă gândesc numai la mine, să scap cu viaţă.
Dar ce ne aştepta oare acolo sus, deasupra malurilor, unde capătul unei coloane lungi, care s-a format pe nesimţite târându-se încet la deal, trebuia să fi ajuns de-un sfert de ceas între baionetele duşmanilor?
Stiam că bulgarii ne urăsc de moarte. Cunoşteam de pe acum refrenul lor încăpăţânat, pe care l-am auzit de atâtea ori mai târziu, ca pe un leit-motiv al urii lor simple şi primitive: Trinaisi godina...
Cea dintâi grijă mi-a fost ca, pentru orice întâmplare, să ascund în buzunarul de la spate un revolver mic, solid, cu şase gloanţe, dintre care mi-l destinasem numai pe cel din urmă. Pe celelalte cinci eram sigur că voi avea vreme să le împart, fără greş, călăilor mei eventuali.
M-am gândit apoi că, dacă bulgarii nu vor începe un măcel în masă, ci vor ucide numai pe ales, cel mai bun lucru în asemenea caz este să treci cât mai neobservat. Am smuls deci dintr-o căruţă o păreche de pantaloni soldăţeşti uzaţi şi i-am tras peste pantalonii mei noi, de camgar negru; mi-am pus pe cap o capelă veche de la un mort şi, în glodul de lângă marginea apei, mi-am murdărit bine bocancii galbeni din picioare, făcuţi pe măsură. În altă căruţă am găsit un dolmănaş de postav verde, îmblănit cu miel; cărăuşul bulgar, care prinsese acum curaj şi începea să se creadă proprietar legitim al lucrurilor din căruţă, s-a zbârlit puţin la mine... dar când i-am pus revolverul subt nas, a înţeles imediat ca n-am vreme de glume. În buzunare şi în mânecile dolmanului, legate jos cu sfoară, am îndesat apoi câteva obiecte de primă necesitate, pe care avusesem grijă mai înainte să le scot din valiza mea, părăsită lângă pontoane.
Echipat astfel pe apucate pentru cine ştie câtă vreme, am intrat şi eu, în sfârşit, în ultimele rânduri ale coloanei formate din grupul mare de soldaţi în care mă prinsese vremea.
Şi aruncând o ultimă privire spre câmpiile ţării şi ţărmul de dincolo al Dunării, pustiu - am pornit cu hotărâre la deal, spre necunoscut...
Pirin Planina - In loc de prefata
Pirin Planina - Capitolul 01
Pirin Planina - Capitolul 02
Pirin Planina - Capitolul 03
Pirin Planina - Capitolul 04
Pirin Planina - Capitolul 05
Pirin Planina - Capitolul 06
Pirin Planina - Capitolul 07
Pirin Planina - Capitolul 08
Pirin Planina - Capitolul 09
Pirin Planina - Capitolul 10
Pirin Planina - Capitolul 11
Pirin Planina - Capitolul 12
Pirin Planina - Capitolul 13
Pirin Planina - Capitolul 14
Pirin Planina - Capitolul 15
Pirin Planina - Capitolul 16
Pirin Planina - Capitolul 17
Pirin Planina - Capitolul 18
Pirin Planina - Capitolul 19
Pirin Planina - Capitolul 20
Pirin Planina - Capitolul 21
Aceasta pagina a fost accesata de 1957 ori.
