Pirin Planina - Capitolul 14

Pirin Planina - Capitolul 14

de George Toparceanu



14.



Abia ne-am depărtat de lagăr şi, părăsind drumul de piatră, am apucat la stânga prin pădure, să tăiem mai de-a dreptul.

Dimiter, însoţitorul meu, cunoştea mai pe vale poteci care scoteau tot acolo, la poala dinspre asfinţit a Pirinului; drumul din deal făcea prea multe ocoluri şi cotituri, bune pentru convoaie încărcate, dar nu pentru oameni uşori şi grăbiţi ca noi.

Coboram acum prin nişte locuri rele, prăpăstioase, fără să schimbăm între noi o vorbă; ne uitam numai din când în când, pe furiş, unul la altul. Bulgarul părea băiat de treabă şi vesel, cu şapca lui veche trasă ştrengăreşte cam pe-o sprânceană, dar cum eram singuri pe-acolo şi nu putea şti cu ce om are a face, şi-a păstrat baioneta la armă. Pe urmă, am început să vorbim şi ne-am împrietenit. Spunea că are poruncă să mă ducă, până a doua zi seara, într-un anume loc pe valea Strumei, de unde urmau să plece şi alţi prizonieri la Sofia, cu aceeaşi destinaţie.

Aveam noroc de zi frumoasă la drum. Se purtau pe cer nouri vineţi, ca primăvara, rupţi în bucăţi de vântul înălţimilor. Soarele apărea şi dispărea la răstimpuri scurte. Când trecea în neguri, pădurea se întuneca deodată, de-ai fi zis că s-apropie seara; pe urmă, când se lumina din nou, fulgerări de soare printre vârfurile negre aprindeau pe jos pete strălucitoare de aur şi frunzele uscate scânteiau cu sclipiri de juvaer.

Poteca, la care am ajuns curând, trecea acum de-a coasta prin pădure, tăia luminişuri înguste, suia şi cobora pripoare repezi, la câte-un capăt de văgăună cu pârâiaş pe fund.

Începea să-mi fie foame. Ciasovoiul o fi avut poate în traista lui o bucată de pâine şi - mai ştii - vreo ceapă uscată sau alte bunătăţi. Eu n-aveam nimic. Mă temusem la plecare să iau cu mine friptura de capră, ca să nu trădez în ochii bulgarului mijloacele de aprovizionare ale camarazilor lăsaţi în urmă. Acum îmi părea rău. Dimiter mi-a mărturisit, fără să-l întreb, că nici el nu era mai pricopsit dinspre partea mâncării; şi-a râs, arătându-şi sub mustaţa abia mijită dinţii albi şi sclipitori, de lup tânăr, gata să muşte. Tare-i greu de trăit prin aceste sălbătăcii - gândeam eu - unde poţi să mori de foame cu banii-n buzunar, că nu găseşti nimic de cumpărat. La oraş, oricum, o să fie altfel. Şi-mi părea bine că, neavând pe ce cheltui, îmi rămăsese încă destule monede de argint pentru zile mai bune.

Când mă gândeam aşa, iaca înaintea noastră, nu departe la o cotitură de luminiş, un om... Venea încet pe cărare spre noi, ducând de căpăstru un catâr cu samarul în cumpănă.

Macedoneanul nu ne zărise încă. Dimiter mi-a pus o mână pe braţ şi-a rămas nemişcat, privind aţintit, cu ochi ageri, într-acolo; pe urmă a pornit iar la vale şi-a-nceput a vorbi cu glas tare, arătând veselie de drumeţ paşnic şi nepăsător.

- Dobru den, gospodin! l-a întâmpinat el, ca din treacăt, pe străinul care s-apropia.
Dar peste câteva secunde, când am fost în dreptul lui, caraula s-a răsucit brusc în loc şi i-a strigat, cu glas schimbat:

- Stoi!

L-am luat între noi. Omul a avut, în prima clipă, o mişcare scurtă cu mâna spre jungher; dar baioneta bulgarului îl pipăia cu vârful la piept... Şi-a întors atunci ochii, fără să mişte capul, întâi la dreapta, apoi la stânga. Locul era cu deosebire sălbatic şi pustiu. Afară de asta, noi eram doi, el era unul; şi râpa era aproape...

- Târsi mi-a strigat Dimiter, fără să-l părăsească o clipă din ochi.

Am căutat în samare; am scos dintr-o parte o pâine mare de casă, cât să mănânce din ea trei oameni, pe săturate. Din cealaltă, am tras la iveală o ploscă de lemn, legată în curele; după greutate, părea plină. Nu prea ştiam ce să fac cu ea.

- Zemi ciotra! mi-a poruncit ciasovoiul. Să iau şi plosca.

Străinul ne privea întunecat, pe sub sprâncenele-i groase, fără să scoată o vorbă. L-am auzit oftând. Ca să se cheme c-a fost negustorie cinstită la mijloc, i-am aruncat la picioare o piesă de cinci lei.

La urmă, Dimiter s-a tras de-a-ndaratele, cu puşca întinsă spre el, câţiva paşi. L-am lăsat acolo ş-am plecat.

Mergeam acum la vale cu pas repede şi ne uitam mereu îndărăt; tovarăşul meu se oprea din loc în loc, cu urechea atentă - dar nici un zgomot nu venea din urmă. S-auzea numai şuietul vântului în cetini şi pădurea sta-n jurul nostru încremenită. Ne-am oprit în sfârşit, după vreo jumătate de ceas, într-un luminiş din margine - că nu mai aveam răbdare...

Rachiul macedoneanului s-a dovedit amarnic de tare. La sfârşitul mesei, se învârtea pădurea cu noi.

Am coborât apoi pe fugă ultimele pante ale Pirinului, sprinteni şi plini de voie bună, parcă toată lumea era a noastră. Dimiter mă luase pe după mijloc şi mergea cu puşca târâş pe coastă-n jos, cântând cât îl ţinea gura:

Tri meseţa v'Gorna-Bania
I cetfârta văf Sofi-i-i-i-a...

Nici nu mai ştiu pe unde am trecut şi cum am ajuns, când se îngâna ziua cu noaptea, la Melnik.

*

Dar n-am intrat în oraş. Am trecut pe lângă poarta lui de aur ş-am cotit, puţin mai jos, într-o crestătură laterală a malurilor de nisip.

Gândul meu fusese pân-aici că vom poposi la noapte în oraş, la ştabul militar, de unde vom porni a doua zi mai departe. Tovarăşul meu însă a fost de altă părere; avea el un plan mai bun, pe care deocamdată nu vroia să mi-l împărtăşească.

M-a condus pe sub malurile înalte până într-un loc, unde întunericul părea mai adânc; m-a lăsat acolo, într-o adâncitură de nisip, dându-mi în păstrare rachiul şi pâinea, din care ne rămăsese mai mult de jumătate. Şi mi-a zis:

- Ciacă tucă, rumanski...

Se ducea la oraş fără mine, ca să mai aducă pe semne ceva bun la vreme de noapte.

- Ma scoro, bre! i-am strigat eu din urmă, fiind tare acum în limba bulgărească.

Am înţeles că nu trebuia să dea nimeni peste mine acolo, în lipsa lui.

Aerul rece şi osteneala drumului mă trezise aproape de tot. M-am lăsat cu faţa în sus pe nisip, cu ochii la stele. În întunericul din jurul meu nu se simţea nici o mişcare; pârăul Sfetivracei luneca aproape fără murmur la o sută de paşi mai jos, pe când, departe, scârţâitul unei roţi de car lua tăcerea nopţii în răspăr.

După vreun ceas de aşteptare, am auzit spre apă un zgomot uşor de paşi. Am ridicat capul... Trei umbre s-apropiau tiptil prin întuneric, vorbind în şoaptă.

- Rumanski! m-a strigat Dimiter, cu glas scăzut.

Venise de la oraş însoţit de două grecoaice tinere.

Când m-am ridicat în picioare, tovarăşul meu a şi smuncit-o pe una spre el, în umbră, după ce mi-a împins-o pe cealaltă, subţirică ca un fulg, în braţe...

Am stat la masă sub lumina stelelor, aşezaţi câteşipatru în jurul unui ştergar aşternut pe nisip. Dimiter adusese până şi o bucată de brânză, de la oraş. Şi fetele au mâncat cu lăcomie din pâinea noastră - numai de rachiu n-au prea vrut să s-atingă.

Pe cea de lângă mine o chema Caliopi şi nu ştia decât greceşte. I-am spus, în limba veche a părinţilor ei, începutul istoriei lui Xenofon:

Mitrňs te ke patros ke ton alon progňnon apanton...

Şi i-am adăugat, în grecească modernă, singurele cuvinte pe care le ştiam, din refrenul unui poem al lui Byron:

Zoi mu, sas agapň...

Înainte de revărsatul zorilor, fetele s-au cerut acasă; se temeau să nu fie văzute, dacă se face ziuă. Ne-am luat adio de la ele şi de la dragoste, după ce le-am condus amândoi până la intrarea în oraş. Ne-am întors apoi să ne odihnim în acelaşi loc, unde ni se părea că somnul o să fie mai dulce decât în altă parte.

Când ne-am trezit dimineaţa cu soarele sus, mi s-a părut în primele clipe că totul n-a fost decât un vis. Dar se cunoşteau încă, pe lângă noi, urme mărunte de paşi pe nisip...

*

În aceeaşi zi am ajuns la apa Ştrumei şi Dimiter m-a dat în primire, cu hârtie în regulă, starşului care conducea grupul de prizonieri spre Sofia.

La despărţire, tovarăşul meu cu care împărţisem până aici şi bune şi rele mi-a strâns mâna pe furiş şi mi-a şoptit:

- Sbogum, moi braţe! I mnogo zdrave!...

Poate că m-ar fi luat şi-n braţe, frăţeşte, dacă nu se uitau ceilalţi la noi... În două zile, de când ne cunoşteam, făcusem împreună multe isprăvi: am comis un jaf la drumul mare, am tras o beţie straşnică şi-am conrupt două fete. Nu era puţin lucru.






Pirin Planina - In loc de prefata
Pirin Planina - Capitolul 01
Pirin Planina - Capitolul 02
Pirin Planina - Capitolul 03
Pirin Planina - Capitolul 04
Pirin Planina - Capitolul 05
Pirin Planina - Capitolul 06
Pirin Planina - Capitolul 07
Pirin Planina - Capitolul 08
Pirin Planina - Capitolul 09
Pirin Planina - Capitolul 10
Pirin Planina - Capitolul 11
Pirin Planina - Capitolul 12
Pirin Planina - Capitolul 13
Pirin Planina - Capitolul 14
Pirin Planina - Capitolul 15
Pirin Planina - Capitolul 16
Pirin Planina - Capitolul 17
Pirin Planina - Capitolul 18
Pirin Planina - Capitolul 19
Pirin Planina - Capitolul 20
Pirin Planina - Capitolul 21


Aceasta pagina a fost accesata de 555 ori.
{literal} {/literal}