Domnia lui Ciubar Voda - Nakazanie

Domnia lui Ciubar Voda - Nakazanie

de George Toparceanu



Nakazanie, adeca invatatura sau certarea celor mari



Cată acum, cititoriule, și vezi câtă vrajbă și amestecături în biată Țara Moldovii, căci că domnul ei Alexandru cel Bun, în tinerețele lui, nu și-au păzit pohvala lui domnească cum se cade a se purtare craii, împărații și domnii, în podoabe și în obicee de cinste, ce pre unde au mas, preste tot au odrăslit. Că domnul, măcar că-i tot om ca fieștecarele, dacă-i holteiu au ba, cât nu-i lângă doamna lui va să-și păstreze hirea și să rabde, că doară nu crapă dentr-atâta. Iară dacă nu poate, ertată hie-mi vorba proastă, mai cu cale-i a se râncăci. Place-i lui domnia, alții încă nu o ar lepăda, și așa cine n-ar pohti să domnească, vrednic a se îndemna numai la huzur? Iară acela ce-i e voia să asculte atâta norod de un singur om, trebuiește cu chibzuință și cu popreală den spre partea lumească a se feri. Ce chiar de s-au tâmplat să greșască cu vreo muiere, nime nu-l taie să spue că au fost cu adevărat, nice să mărturisască despre acela prunc că-i den osul lui, că aceasta singur Dumnezeu știe. Ce mai curând se poate tâmpla să hie den oameni proști, carii mai vrednici decât domnul lor sunt la asămine treabă.





Domnia lui Ciubar Voda - Predoslovie
Domnia lui Ciubar Voda - De amestecaturile

Domnia lui Ciubar Voda - Nakazanie
Domnia lui Ciubar Voda - De domnia lui Ciubar-Voda
Domnia lui Ciubar Voda - De inceputul domniei
Domnia lui Ciubar Voda - De o stea mare cu coada
Domnia lui Ciubar Voda - Cand s-au razboit Ciubar-voda
Domnia lui Ciubar Voda - Cand face nunta Ciubar-voda
Domnia lui Ciubar Voda - De un gramatic minciunos
Domnia lui Ciubar Voda - De sfarsitul domniei si moartea lui Ciubar-voda


Aceasta pagina a fost accesata de 1635 ori.
{literal} {/literal}