Problema Rasului si humorului romanesc- 3

Problema Rasului si humorului romanesc- 3

de George Toparceanu



3.


Procedeul obișnuit prin care poporul nostru īși exteriorizează humorul este, prin excelență, folosirea meșteșugită a aceluiași cuvānt primordial, pe claviatura căruia joacă īn trei moduri deosebite, după īmprejurări - și anume:

1) Inventează situații și pățanii comice, datorite lipsei de atenție sau de inteligență practică, pe socoteala celor de care vrea să-și bată joc - și povestește, pur și simplu, acele pățanii și īntāmplări de haz (īn această categorie intră toate snoavele și anecdotele īn care romānul īși bate joc de neamurile străine cu care se īnvecinează sau cu care trăiește laolaltă: ungur, neamț, bulgar, evreu sau țigan).

2) Sau afectānd el īnsuși, vorbitorul, o nebăgare de seamă sau o naivitate prefăcută (ironia) "adică făcānd pe prostul, cum se exprimă singur" spune cuiva indirect și fără să aibă aerul că o face dinadins adevăruri supărătoare - și īn acest caz comicul stă, mai ales, īn forma literară īn care īși īmbracă gāndul. Īn această a doua categorie intră o mare parte din literatura populară cu formă definitiv cristalizată: "proverbe, zicători, cimilituri și" acele curioase strigări la horă, care sunt uneori minunate epigrame rustice, mici juvaeruri de ironie mușcătoare:
Bade, nu mă săruta...

- strigă un flăcău īn horă, uitāndu-se pe sub sprāncene la o fată cu buzele prea roșii -

Bade, nu mă săruta
C-a fi rău de dumneata...
Te-i trezi de dimineață
Cu roșață pe mustață
Și-i porni la arătură,
Cu funingine pe gură!
Și cum voinicul e cam mic de statură, fata pe care a
ironizat-o īi răspunde la rāndul ei, cu ochii īn pămānt și
cu buzele subțiate:
Cātu-i voinicu de nalt,
Șede-n chicioare sub pat...
Īn Săliște...

3) Īn sfārșit, cele două procedee "expuse mai sus" se pot găsi combinate īn una și aceeași povestire - īn minunata povestire a lui Păcală, eroul nostru popular, plin de humor și de spirit inventiv, care īși bate joc, prin vorbe și prin fapte, nevinovate īn aparență, de toți dușmanii lui, și care e o figură unică īn galeria personagiilor hazlii create de fantezia popoarelor.

Īn lumina celor expuse pānă acum, după ce am arătat care este esența tainică a humorului romānesc, nu ne-ar rămāne decāt "să dăm cāteva exemple" să trecem īn revistă cāteva modele diferite de humor național. Dar această exemplificare, ca să fie completă, ar trebui să fie prea lungă, ne-ar cere prea mult spațiu.

Totuși, nu cred că ar fi prea de prisos să adaug aici "să completez analiza de pānă acum prin" cāteva observațiuni secundare, dar nu lipsite de interes "indispensabile" pentru cine vrea să-și facă o idee justă despre humorul nostru național.

Țăranul romān - căci despre el a fost vorba și la el m-am gāndit tot timpul, ca la adevăratul depozitar al sufletului romānesc, - nu-și bate joc decāt de acele defecte care pot fi remediate și care l-au făcut să sufere puțin, īntr-un fel sau altul. Īn străinii cu care vine īn contact el ironizează numai defectul principal, care sare īn ochi, dar aceasta nu īnsemnează că e xenofob: la muscal - darul beției, la ungur - fudulia, la bulgar - īnțelegerea greoaie, la țigan - lăudăroșenia, calicia, mania furtișagului și-a minciunii gogonate, la evreu - șiretenia, spiritul de gheșeft și mai cu seamă lipsa de curaj fizic... Evlavios īn adāncul sufletului, asta nu-l oprește ca īn snoavele lui să-și bată joc chiar și de popă, atunci cānd preotul nu-și păstrează purtările lumești la īnălțimea darului și a misiunii sale. De multe ori țăranul īși exercită verva satirică asupra femeii, tovarășa lui de necazuri, īmpletind humorul cu minunate observații asupra naturii feminine și a defectelor ei milenare. Lenea, sulimanul, infidelitatea și șiretenia sunt defectele cele mai frecvente la femei, pe care el le subliniază de preferință și le ia īn rās.

M-a impresionat īntotdeauna, de asemenea, și atitudinea morală, justețea cu care țăranul romān știe să aleagă și să lovească numai ce trebuie... Īn snoavele și povestirile lui humoristice, niciodată nu vom avea ocazie să vedem că se creează o situație privilegiată unui personagiu cu atitudine imorală sau suspectă. Să "vă" dau un exemplu curios și frapant. D-voastră știți ce figură ridicolă este pentru un francez un bărbat pe care-l īnșeală nevasta. De cāte ori īntālnești un astfel de tip nenorocit īn literatura humoristică franceză, el este invariabil un tip comic, ridicol.

Īn snoavele lui, povestitorul popular romān nu-și bate niciodată joc de bărbatul pe care-l īnșeală nevasta, ci mai degrabă de ea și de complicele ei. Oricāt de surprinzător ar părea, faptul este exact. Cānd īntr-o snoavă apare un ibovnic, o femeie și un bărbat īnșelat - soțul este acela care īntotdeauna biruie pānă la urmă, iar femeia și amantul rămān ridicoli și păcăliți. Și simțul este atāt de puter nic īn firea povestitorului care creează snoava, īncāt covārșește celelalte cerințe artistice, de verosimilitate, de adevăr obiectiv: fie ibovnicul oricine o fi, boierul sau chiar preotul, snoava ni-l arată la urmă păcălit și ridicol, față cu bărbatul a cărui cinste a īncercat s-o nesocotească... Se vede că așa se petrec lucrurile la țară "cine știe?".

Acest fapt, pe care nu-l īntālnim īn literatura noastră cultă, această concepție de viață curată, pe care o găsim aplicată īn povestirile lui satirice, indiferent de forma lor licențioasă și de vocabularul lor naiv pornografic, este proba cea mai elocventă de echilibru sufletesc și de inalterabilă sănătate morală a țăranului romān.

"Este și ultima caracteristică a humorului romānesc popular, pe care am ținut s-o subliniez și s-o recomand atențiunii d-voastre".






Problema Rasului si humorului romanesc- 1
Problema Rasului si humorului romanesc- 2
Problema Rasului si humorului romanesc- 3


Aceasta pagina a fost accesata de 574 ori.
{literal} {/literal}