Coboara drumul...
de George Toparceanu
Domol, coboara drumul spre mormant.
Cununa vietii noastre-i vestejita,
Si frunza dupa frunza ofilita
Se duce-n vant.
Ovalul fetei, gingasul contur
Cu fragede culori copilaresti,
Doar in portretul vechi al celor dimprejur
Le mai gasesti...
Si ne raman prietenii pe rand
Cazuti in urma - drumul ne desparte,
Le facem semn cu mana: "In curand!" -
Si trecem mai departe.
Si iarasi cade floare dupa floare.
Si fiecare pas acum ne doare,
Si drumul, altadata-atat de viu
E tot mai greu, tot mai pustiu.
Se-nvarte lumea-n cercul ei amagitor.
Si fara ca vrun suflu s-o atinga,
Cununa vietii se tot scutura usor,
Pe cand de sus incepe-ncetisor
Sa ninga...
Coboara drumul...
Aceasta pagina a fost accesata de 1426 ori.
