Literatura de Craciun

Literatura de Craciun

de George Toparceanu



A venit Crăciunul!... Știați, desigur, această noutate și poate că nu era nevoie să vă amărăsc și eu. Dar ce să facem? A venit.

Și a venit cu sacul plin de bucurii pentru cei mici și... cu ziare pline de literatură festivă pentru cei mari. Nu-i chip să deschidă omul amărāt o gazetă īn vacanța Crăciunului, fără să-l īntristeze de la prima pagină obișnuita recuzită tipografică: o ilustrație sacră īn două culori aplicate greșit pe desen, un articol de fond cu īnalte inepții mistico-filozofice și o puzderie de poeme și nuvele radical tāmpite pentru circumstanță.

Īncă de pe vară, poetul ocaziilor periodice și-a improvizat pe īndelete - odată pentru totdeauna - poezia cu pruncul divin și o mică povestire, ceva cu copii săraci de văduvă, care jinduiesc īn frig la splendoarea jucăriilor scumpe dintr-o vitrină, pānă ce le īngheață nasul de ger și pānă ce crapă inima īn cititor de milă. După ce a trecut Crăciunul și zaharicaua duioasă a apărut īn gazetă, autorul prevăzător īși pune opera la păstrare īn saltar, pentru că - vorba lui Agamiță Dandanache - "mai trebuie ș-al' dată"... Și la Crăciunul viitor, pac! iar la gazetă cu pruncul divin.

Am urmărit de curiozitate fenomenul acesta literar și mi s-a īntāmplat să găsesc aceeași poezie, publicată fără schimbare, de șapte ori īn șir, la șapte Crăciunuri consecutive. Dar nimene nu bagă de seamă... Și cu vremea, s-a statornicit astfel un soi de folclor modern al sărbătorilor, de care nimene nu se mai atinge.

S-ar putea evada totuși, util și onorabil, din această banalitate periodică.

Tradițiilor legate de Nașterea Māntuitorului, poporul nostru le-a dat o bogată interpretare poetică. Avem una din cele mai frumoase literaturi populare de Crăciun și Anul nou. Poetul cult ar putea s-o cerceteze cu folos, dacă nu direct de la sursă, cel puțin din colecții tipărite.

Īncāntătoare īndeosebi, prin arhaismul și grația lor naivă, sunt unele colinde, īn care chipul Maicei Domnului este evocat īntotdeauna cu o rară gingășie de sentiment. Īn una dintre ele, Sf. Fecioară, rătăcind noaptea pe o cāmpie de omăt, ajunge la un palat cu ferestre luminate și cere, naiv, adăpost:

Lasă-mă-n palatul tău,
Ca să nasc un Dumnezeu...


Accentul acesta simplu ca-ntr-un verset din Biblie se potrivește de minune cu primitivismul după care suspină unii dintre rafinații modernismului nostru de ieri, fără să-l poată confecționa īn atelier propriu.

Nu mai puțin impresionante sunt și unele uraturi pe care, īntr-o anume regiune muntoasă a țării, le cāntă fetele singure īn noaptea Anului nou. Īntre alte evocări īndrăznețe și pline de grație, mi-a rămas īn minte o viziune suavă, desprinsă parcă dintr-un tablou de Bocklin. O fată frumoasă, pe care un cerb alb o poartă prin singurătatea pădurii de brazi, īntr-un leagăn de mătase aninat īntre coarne...

*

Īn sfintele sărbători ale Crăciunului, tot omul vrea să petreacă după datină: să asculte, la un pahar de vin, un cāntec de inimă albastră.

Țăranii īși fac singuri cāntece care le convin. Ocupațiile lor, exclusiv manuale și pedestre, le lasă imaginația mai liberă, nu le acaparează toate rezervele mintale. Iar traiul īn mijlocul naturii oferă misterioșilor poeți rustici necontenit prilej de inspirație proaspătă.

Dar ați băgat de seamă că orășenii noștri nu mai au cāntece? Grija īmprospătării producțiilor literare destinate muzicii e lăsată la orașe exclusiv pe seama țiganilor lăutari. Și, nu zic, s-or fi pricepānd țiganii la muzică, fiindcă au "ureche". Dar la literatură... Cānd se lasă-n voia inspirației lor proprii, lăutarii noștri produc niște inepții lirice atāt de cumplite, că nici la hotentoți nu le-ai putea găsi pereche:

Īmi plac bărbații
Pentru că īmi dau senzații,
Ah, ce mult īmi plac bărbații,
Că-s plini de grații
Și de amor...


De multe ori īnsă lăutarii urbani, din penurie de inspirație, tot spre sate sunt nevoiți să tragă cu urechea lor cea muzicală și lungă. Dar simt ei că, oricāt de agreate ar fi la oraș, nevinovatele cāntece rurale nu satisfac pānă la urmă gustul și mentalitatea citadinului. Și atunci, ca să le adapteze, īși permit ici-colo cāte o corectură, mai cu seamă mici īnnobilări de vocabular, mai potrivite cu urechea delicată a mahalagiului din Delea Veche, care mai mult decāt boierul din centru e māndru că el "nu-i de la țară"... Cunoașteți, poate, un cāntec popular nu tocmai vechi, care īncepe așa:

Foaie verde și-o lalea,
Anițo din Prahova,
Cu cine-ai rămas tu grea?


Am auzit odată din gura unui lăutar bucureștean, fercheș și foarte manierat, căruia īnceputul i s-a părut prea din topor pentru urechile consumatorilor de ciorbă de burtă, următoarea variantă īnnobilată ad-hoc:

Anițo din Prahova,
Spune-mi pe onoarea ta,
Spune-mi, dragă, nesilită:
Cu cine-ai rămas gravidă?...

Asemenea grozăvii nu fac cinste capitalei noastre - căci nu s-a găsit nimeni să spargă capul delicatului cāntăreț pătruns, parcă, de fiorul esteticii literare a dlui Eugeniu Lovinescu.

Dar a cui e vina? Rușii, ungurii, sārbii - ca să ne mărginim numai la vecini - au o comoară vie, necontenit īmprospătată, de romanțe frumoase și expresive cu textul datorit celor mai buni poeți ai lor. La noi, īn familiile burgheze se cāntă canțonete franțuzești sau cuplete, mai pudice, de prin "revistele" teatrale. Fata de atelier și funcționara tānără, școlărița codană și studenta sentimentală (dacă mai există), toată tinerețea zburdalnică sau visătoare a orașelor noastre suspină īn zadar după un repertoriu mai nou și mai bogat de cāntece alese.

Și noi facem mallarmism cuțo-vlah, pe care-l numim "modernism", cu toate că datează de la vremea cānd se purta turnură la rochii...

Moftangii!





Literatura de Craciun


Aceasta pagina a fost accesata de 841 ori.
{literal} {/literal}