Vis alb

Vis alb

de George Toparceanu


As vrea cu tine sa ma duc departe,
La Polul Nord, sub cerul de opal,
Cand gheata marii clare se desparte
In blocuri plutitoare de cristal.

Desfasurand culorile-i spectrale,
S-ar inalta deasupra noastra ca un fald,
Dantela aurorii boreale,
De purpura, de aur si smarald.

Banchiza alba ne-ar asterne-n fata
Covoare de oomat imaculat.
Si-n adapostul mic, scobit in gheata,
Am arde-un foc de spirit denaturat.

Din larga-mparatie de zpaada,
S-ar aduna fantasticul norod
Al noptilor polare, sa ne vada :
Ursi albi, de vata - foce mari, de glod ...

Iar cand natura-n soare nou invie
Si cand vazduhul nu mai e opac,
Intr-un bazin de sticla argintie
Ar licari oglinda unui lac.

Acolo-n apa-i calma si albastra
M-as duce-n zori de ziua sa ma scald
Si cat ar fi de frig, iubirea noastra
M-ar face sa-mi inchipui ca mi-i cald!

(Otilia Cazimir)




Vis alb


Aceasta pagina a fost accesata de 1006 ori.
{literal} {/literal}