Vecina

Vecina

de George Toparceanu


Ma certi mereu, dar nu sunt eu de vina,
Ci numai ochii, - ochii tai, vecina, -
Ca ti-am facut poteca prin gradina...

Adeseori tu lasi la geamuri storul,
si usa ta e-nchisa cu zavorul,
Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul!

si tot mai des ma poarta necuratul
Spre zambetul din ochii tai, cu sfatul
Pe care-l tin ispita si pacatul.

De dorul tau, de dragul suferintei,
Cand amagit mi-oi pierde rostul mintii, -
Tu vrei sa-mi las si fratii, si parintii?



Sa leg acum ce nu se mai dezleaga,
Sa ispasesc viata mea intreaga
Pacatul greu ca mi-esti atat de draga?

Decat sa fug cu tine-n larga lume,
Ori singur eu, sa nu-ti mai stiu de nume, -
Mai bine-mpaca-mi dragostea cu glume.

Zambind sa-mi vindeci inima ranita,
Pastreaza calda ochilor ispita,
Dar nu mai tine usa zavorata!

Ca tu ti-nconjuri viata cu zavoare
si clipele de-acum le lasi sa zboare,
Cand duclea tinerete-i trecatoare...



De ce nu vrei sa lasi in prag vesmantul
De datini grele ce-mi ucid avantul,
Ca nu ne-ar sti nici vantul, nici pamantul!

Cand umbra noptii cade peste vale,
Tu sa m-astepti in pragul casei tale,
C-un val usor pe umerele goale.

Sa vin, cand luna noptilor maiestre,
Frumoasa ca o fata fara zestre, -
Se uita lung si tainic prin ferestre...


Vecina


Aceasta pagina a fost accesata de 756 ori.
{literal} {/literal}