Soaptele noptii

Soaptele noptii

de George Toparceanu

Intrebam aseara luna ganditoare:
Daca prin poiene a ramas o floare
Neculeasa inca pentru draga mea,
Daca sus, pe dealuri, pe poteci uitate,
Pretutindeni unde m-ai vazut cu ea,
Raza ta sfioasa printre crengi strabate
De-mi incurca pasii luminoase fire,
Desteptand in cale cate-o amintire,
Daca pana-n ziua visurile trec
Dar raman in suflet, pentru ce sa plec?
Du-te-n lumea larga, pentru totdeauna,
Trist si singur du-te, du-te! zice luna.
Si-ntrebai lumina sufletului meu:
Daca fara dansa timpul trece greu,
Daca langa dansa mi-i asa de bine,
Spune-mi, suflet mandru, impacat cu tine,
Pentru ce, cand toate lacrimile trec
Fara nici o urma, pentru ce sa plec?
Sufletu-mi raspunse: Pe carari pustii,
Du-te-n lumea larga. Si sa nu mai vii.
Si-ntrebai atuncea inima-mi trudita:
Cea dintai, nebuno, cazusi in ispita,
Singura-n tacere, tu esti vinovata
Ca ma cert cu mine si cu lumea toata.
Cand stelele noptii farmec nu mai au
Fara ochii dragii, pentru ce sa stau?

Si-mi raspunse-n soapta (o, inima mea!)
Du-te-n lume singur. Eu raman cu ea.



Soaptele noptii


Aceasta pagina a fost accesata de 736 ori.
{literal} {/literal}