Singur
de George Toparceanu
Cu cea din urma raza ce tremura-n amurg,
Se-ntuneca palatul batranului Habsburg.
E noapte. Vantul toamnei aduce de departe
Un freamat de suspine prin salile desarte,
Caci a pornit monarhul incovoiat si chel
Ostiri din sapte neamuri sa moara pentru el!
Faclia lumineaza fantastice vitraiuri
Si-n umbra colorata ca umbra din seraiuri,
In linistea capelei pe-o treapta-ngenuncheat,
Cu fruntea-n maini se roaga batranul imparat:
Stapane, codrii urla si raurile gem,
Din fiece coliba se-nalta un blestem
Si-n inima mea scruma parerile de rau!
Stapane, slobozeste de-acum pe robul tau...
Dar vantul geme-n noapte:
„E prea tarziu, batrane!
Pe tarmurile noastre de-a pururi va ramane!
Pe tarinile noastre de-a pururi va ramane
Sinistra, ca o panza de doliu, umbra ta.
O, daca El te iarta, noi nu te vom ierta!“
Tresare imparatul. Miscand incet din buze,
Incearca sa-si adune gandirile confuze
Dar doua diamante stralucitoare curg
Incet-incet pe nasul batranului Habsburg,
Si-n linistea solemna, cum pica pe parchet,
Par doua lacrimi grele si mari de spermantet.
Singur
Aceasta pagina a fost accesata de 2089 ori.
