Noapte de toamna

Noapte de toamna

de George Toparceanu

Murmur lung de stresini, risipite soapte
Cresc de pretutindeni si se pierd in noapte.
Rareori prin storuri o lumina scapa
De-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apa
si-mi trimite-n fata raza ei rasfranta...

Ploaia bate-n geamuri, stresinile canta.
Dar treptat, cu larma potolita scade
Cantecul acestui tremur de cascade.
Tot mai des in preajma umbre vii rasar,
Ploaia peste case pica tot mai rar



si-n gramezi de neguri apele se strang...

Lumea-ntreaga doarme, stresinile plang.
Pana cand o raza de argint in zare,
Lamurind pe bolta straturi de ninsoare,
Lin desface umbra si de crengi anina
Scanteieri albastre, boabe de lumina.
Iar acum din taina cerului deschis,
Peste firea muta cad lumini de vis
si-n troiene albe norii se desfac...

Dar cand iese luna, stresinile tac.

              *

Dormi, iubire dulce!...
Numai eu intarziu, singur pe carare,
Farmecul acestei clipe calatoare...
Gandurile mele vin sa te destepte,
Din pridvorul tainic sa cobori pe trepte.
Sa cobori in toamna limpede si rece
si, visand cu mine clipa care trece,
Sa-mi sporesti tristetea ceasului tarziu
Cand, strain de tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic, ratacind pe drum,
Sa sarute urma pasilor de-acum.




Noapte de toamna


Aceasta pagina a fost accesata de 1202 ori.
{literal} {/literal}