Mihai Viteazul si turcii

Mihai Viteazul si turcii

de George Toparceanu


Ostile pagine pasa la hotare.
Mihai-Voda sade la o masa mare.
Capitanii-n juru-i beau, se veselesc,
Cind deodata-n sala intra-un sol turcesc.
- Padisahul nostru m-a trimis la tine
Sa-i platesti tributul ce i se cuvine !...

Mihai-Voda tace. Oaspeti, mare-mic,
Cu onor din teaca spedele-si ridic.
Luna varsa raze dulci si auroase,
Capitanii-si scutur coamele pletoase.
Iat-acum se scoala Doamna-i tinerica
Rumena, suava ca o zambilica.
Sub hlamida-i salta rotungioru-i sin,
Crini si garofite pe-al ei chip se-ngin,
Parul pe-a ei frunte joaca gratios,
Ochii cu tristete cat-acum in jos:

- Unde este timpul cel de altadata
Cind Mihai Viteazul stia sa se bata ?
Cela ce-n primejdii sta si se gindeste
Inamicii tarii jugu-i pregateste.
Pentru tron, marire, dulcea-i sotioara
Gata-i sa se duca si-n locu-i sa moara !
Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi,
Dar nu ai pe-acela plingind ca s-o vezi.
Du-te, mori in lupta, dulcele meu mire,
Ca de nu esti vrednic, plec la manastire !



Atunci Mihai-Voda se scoala deodata
Si spre sol intoarce fata-i gindurata:
- Mergi si spune celui care te-a trimis
Ca Mihai Viteazul ochii n-a inchis.
Au voiesti pe tara biruri noi a pune ?
Au vrei sa iau pielea de pe Natiune ?...
Padisahul vostru, fara de-ncongior
Vrea sa nimiceasca p-acest brav popor.
Dar mai bine piara daca i-a fost dat,
Decit cu rusine, mic si atirnat !

Si zicind aceasta, ia o barda-n mina,
Iute stringe-n juru-i armia romāna
Si cu ea de-a valma, far' sa zaboveasca,
Sfarma si respinge armia turceasca.
Chiar si Sinan-Pasa, plin de umilinti,
A cazut in apa si-a pierdut doi dinti.

Iar Mihai Viteazul, dupa doua ceasuri,
Nalta-o manastire si trei parastasuri !



(Dimitrie Bolintineanu)


Mihai Viteazul si turcii


Aceasta pagina a fost accesata de 775 ori.
{literal} {/literal}