Icoanei

de George Toparceanu

Impins mereu catre pacate
Un suflet trist mi-au dat parintii
Bolnav de dorul clipei moarte
Si ars de flacara dorintei.
Dar tu mi-ai luminat de-a pururi
Al noptilor convoi tacut,
Icoana scumpa, si cu tine
Mi-ai dus norocul in trecut.
La tine-si cauta, sfioase,
Un adapost in clipe grele,
Sperantele mangaietoare
Si toate visurile mele
Usoare zboara catre tine,
Cum zboara fluturii usori
Spre floarea tainuita-n umbra,
Spre cea mai dulce dintre flori
Tu, cea dintai, mi-ai dat putere
Sa sfarm zagazurile mintii
Cand mi-ai sadit in piept ispita,
Fiorul tainic al dorintei.

Si coborand in ochii-mi tulburi
Adanc, privirea ta de sfanta,
Mi-ai dat belsug de viata noua
Si iubitoare mi-ai zis: canta!
Acum sunt singur. Esti departe,
Nepretuita mea comoara
Dar vii in ceasul mut al serii
Cand linistea din cer coboara,
Si vad cum genele plecate
In tremur necurmat le misti,
Intunecand surasul gurii
Cu noaptea ochilor tai tristi.
Zadarnic pizma altor inimi
Ne-a despartit atata vreme,
Ca ochii nu mai vor sa planga
Si gura uita sa blesteme:
Simt umbrele ce ma-nconjoara
Ca nu m-apasa atat de greu
Cand luminezi, icoana scumpa,
Altarul sufletului meu

Icoanei


Aceasta pagina a fost accesata de 2011 ori.