Fum

Fum

de George Toparceanu


Vis albastru al Naturii!
Cum se-nalta-ncet din sfera
Pamantestilor combustii, spre azur,
Spre Infinit,
Cu podoabe ireale decoreaza atmosfera
Anuntand Nemarginirii opera unui chibrit.

Colonade fara numar leaga cerul cu pamantul
Si-n ogeagurile albe stau infipte
Dar acum
Peste case, ca o mare de lumina, trece vantul
Spulberand arhitectura colonadelor de fum.

Din cadelniti si din pipe prin vazduh se intretaie
Fum albastru de tamaie
Cu fum galben de tutun,
Ori pluteste-n trambe albe peste campuri de bataie
Fumul sangelui si-al mortii,
Fumul gurilor de tun...

Alteori, din mari dezastre izvoraste ca un fluviu,
Dar cu aceeasi nepasare il primeste cerul trist:
Din incendiile Romei,
Din Stambul
Sau din Vezuviu,
Din altarele lui Buda sau din templele lui Crist.

Orientul isi inalta fumul greu de mirodenii:
Visul pagodelor albe si-al fachirilor gangavi.
Miazanoapte, ceata deasa care-nchipuie vedenii,



Iar Apusul, fum de fabrici,
Jertfa turmelor de sclavi.

Sus, in spatii reci, aduna cataracte de zapada.
Lungi corabii, la hotarul infinitului, strabat
Altitudini glaciale care-amesteca gramada
Cu buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat.

Sunt acolo scari inalte, stravezii ca floarea spumii.
Dar cu ochii catre ele, in zadar astepti mereu
Sa se clatine azurul din catapiteazma lumii
Si pe treptele de marmur sa coboare Dumnezeu...

Fum! Invaluie pamantul ca sa-l apere de soare.
Fum! Cu-ncetul ne cuprinde si ne strange ca un zid
Si ne-nabuse de veacuri in rotunda inchisoare
Cu ferestre de lumina care nu se mai deschid.





Fum


Aceasta pagina a fost accesata de 811 ori.
{literal} {/literal}