Doleantele unui cronicar teatral

de George Toparceanu

Pe cerul plin de sclipitoare puncte,
Trec efemere linii de lumina.
Sub pasul meu intarziat, suspina
Sonorul glas al frunzelor defuncte.

Zadarnic luna ma petrece-n cale
Pe bulevardul alb si singuratic,
Ca subsemnatul, „cronicar dramatic“,
Acum e-n rolul misiunii sale.

De-abia incerc un singur vers de oda,
Si-n capul meu vin stafii inedite,
Cu gesturi largi, cu racnete cumplite:
Motoc, Spancioc, Ciubar si Despot-voda!

„Sunt eu? Sunt treaz? Deschide-te, morminte!“
Deodata tace ritmicul meu pas:
In scena a III-a, mi-am adus aminte,
Madam Pruteanu a strambat din nas.

De ce-a strambat? Probabil, o nuanta
De fin dispret, cand vede pe Carmina,
Fiindca-si pierde ultima speranta
De n-as uita nuanta cu pricina!

Si iar pornesc dar ma opresc deodata.
Ah, sunt dator sa fiu cu mintea-n patru:
De ce nu vin iesenii toti la teatru?
O chestiune foarte complicata!

Francisca arta rasa si talentul
Deci, vasazica, vor sa se razbune
Ce-i vinovat Onor. Directiune?
Domnia-sa regreta incidentul

Var degetul in buzunarul vestii,
Sunt plictisit si-mi pare rau de luna.
Hm! bulevardul pare o laguna
Mi-e capul plin cu fel de fel de chestii.

Dar e-n zadar!
Va trebui sa scriu
(Chiar dac-ar fi sa nu mai cant o luna)
De Dragomir, de piesa ca e buna.
De Tomsa, de Pisoschi, tot ce stiu!

As ataca pe d. Sadoveanu
(Caci n-a aniversat pe d. Iorga),
As lauda pe d-ra Horga,
Dar ce-o sa zica d. Ibraileanu?

Chiar daca-n Ilias a fost perfecta,
O sa va para ca mi s-a parut!
(Dealtminteri, eu stiam de la-nceput
Ca voi emite-o lauda suspecta)

                              *
Asa, ma duc ursuz prin promoroaca,
In pacea noptii albe si compacte,
Si nici nu stiu ca-n capul meu „se joaca“
O tragedie-n paisprezece acte!

Doleantele unui cronicar teatral


Aceasta pagina a fost accesata de 1538 ori.