Clipe de zbucium
de George Toparceanu
Iubita mea, te simt asa departe…
Mi-ai pus pe frunte mainile subtiri,
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O panza de cernite amintiri.
Fiinta mea intreaga cand te cere,
Tu stai visand, nici ochii nu ti-i misti,
Si cate taine pline de durere
Se pierd in noaptea ochilor tai tristi!
Eu chem osanda care ma omoara,
Salbatic vantul patimii sa bata,
Eu cer icoana ta de-odinioara,
Pe care n-am vazut-o niciodata.
O, cum as vrea durerea sa mi-o-nsele!
Atatea nopti pustii am adorat-o,
I-am dat si jertfa tineretii mele
Zambind… Tu numai inima mi-ai dat-o.
Mi-ai dat-o! Floare gingasa de munte
Ce sta deasupra unui larg abis…
(Si chiar acum, cand ma saruti pe frunte,
Tu ma saruti cum se saruta-n vis!)
Caci sufletul, ca tristele ruine,
Pastreaza-n el lumina altor vremuri,
Si cand o raza-ajunge pan’ la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
Ea lumineaza-n tine, fara veste,
Prapastia trecutului intreg…
Si-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, dar n-o mai inteleg.
*
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeste-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, - pierduta pentru totdeauna:
- De unde vii si cine esti, straino?…
Clipe de zbucium
Aceasta pagina a fost accesata de 1943 ori.
