Calimara

Calimara

de George Toparceanu

Mi-ai daruit, frumoasa doamna, o calimara de argint
Cu doua guri intunecate, ca doua porti de labirint,
Prin care gandurile mele s-or afunda nestiutoare
si-adesea n-or gasi iesire din bezna umeda, la soare.
Cu doua guri ca de fantana, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaima spre fundul negrului abis,
Va incerca, zadarnic poate, s-adune insirata-n salbe
Recolta de margaritare a viitoarelor nopti albe.
in calimara asta noua roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cadea candva, inerte, pe campul alb al unei pagini,
inchipuiri neplasmuite si ganduri negandite inca
Pe care stropul de cerneala le-nchide-n noaptea lui adanca,
Cuvinte sterse peste-o clipa, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturala de-accente, virgule si puncte -
si-acele negre arabescuri pe care-o vaga fantezie
Sau numai mana mea distrata le zugraveste pe hartie.
in ea, tacute si smerite stau viitoarele regrete,
Alaturi de bilantul zilei si de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleante pe care, poate, o voi scrie
Unui amic in doliu dupa vreo ruda care-i inca vie;
O epigrama inedita; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoastem inca; un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranta, peste-o luna sau peste-un an si jumatate, -
si toate cifrele arabe stau, de la 1 pan' la 9,
Amestecate si stupide, in calimara asta noua...
in cupa ei de intuneric dorm viitorul si prezentul,
Cuvintele prin care, poate, imi voi incepe testamentul;
O polita abia schitata, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, - sau o poema de iubire
Pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizara
in ochii tai cei mari si negri ca doua guri de calimara...




Calimara


Aceasta pagina a fost accesata de 3069 ori.
{literal} {/literal}