Broastele

Broastele

de George Toparceanu

Am ascultat din umbra cantarea lor inalta.
Buchetele de trestii dormeau cu fosnet lin.
Era o luna plina in fiecare balta,
si-n fiecare unda o piatra de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapa
Cand i-a-nchegat in tremur lumina unui val,
Pareau luceferi galbeni, cazuti adanc in apa
Sa-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.

Ostroave mari de umbra inchipuiau corabii,
Iar papura, miscata in treacat de zefiri,
Nalta manunchi in aer tremuratoare sabii,
Prin panza de lumina a undelor subtiri.



si broastele semete cantau cu glasuri multe
Pe cand, din inaltime, privindu-si fata-n lac,
Un nour singuratic statea uimit s-asculte
Cum bat ca toaca toate si-o clipa toate tac.

Se ridicau departe prelungi batai din palme
si note-adanci de flaut ieseau de jos, din stuh.
Parea ca lapideaza tacerea noptii calme
O grindina de note zvarlite in vazduh.

si cum deasupra apei s-amestecau intruna
Umpland singuratatea de freamat viu, parea
Ca toate laolalta apostrofeaza luna.
Ca fiecare broasca se cearta cu o stea.



Erau ocari in larma lunaticei orchestre
si ruga arzatoare in tainicul ei zvon.
Spuneau Nemarginirii durerile terestre
Cu imnul lor zadarnic, solemn si monoton...

Cum le-ascultam din umbra acvatica fanfara,
Sub cerul vast al noptii cu ele-am retrait
O noapte luminoasa din era tertiara.
Nefericit si singur ca primul troglodit


Broastele


Aceasta pagina a fost accesata de 1051 ori.
{literal} {/literal}