Ariciul
de George Toparceanu
Aseara, prin gradina amortita,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A aparut in taine un arici,
O mica vietate ghemuita.
Copii l-au zarit de pe cerdac
Cum se misca domol pe sub gutui,
Si toti au alergat in jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum il prinsese vremea pe carare,
Ca o pernita sferica in care
O fata rea, ca sa se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Bateau copiii din vatrai si cleste,
Dar el tacea, saracul, ca un peste,
Si doar fiori de groaza, cand si cand,
Treceau pe trupusorul lui plapand
Am alergat copiii sa se culce
Si-n inserarea limpede si dulce
Ce se lasa din cer incetinel,
Am stat acolo, singura cu el.
Si ma-ntrebam pe ganduri : Oare, cum
A fost faptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri inecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Sa se opreasca-n dreptul meu anume?
Ce vant vrajmas si moharat
Ca pe-un macies pitic l-a scuturat,
De-a mai ramas dintr-insul doar atat :
Un ghem de spini, ostil si speriat?
O fi avand el oare pui?
Ma-ntreb, desi nu pot pricepe :
Cum sug ei oare, fara sa se -ntepe
In ghimpii lui?..
*
Cand a simtit ca-i singur doar cu mine
Si nici un dusman dinspre casa nu mai vine,
A scos cu frica de sub el
Un bot timid si mic, ca de catel,
Si cu instinctul lui obscur
A explorat terenul imprejur.
Si-abia ciulindu-si tepile pe spate,
Pe sub petunii grele de parfun,
Atra de noapte si singuratate
Si-a cautat incet-incet de drum ...
S-a mai oprit in magheran o data
Ca sub indemnul unei tainice porunci,
Apoi a disparut pe sub poiata ...
Si nu l-am mai vazut deloc, de-atunci
(Otilia Cazimir)
Ariciul
Aceasta pagina a fost accesata de 4111 ori.
