Amintiri despre George Toparceanu - Tudor Arghezi

Amintiri despre George Toparceanu - Tudor Arghezi

de George Toparceanu


Rostit ca necrolog la moartea lui Toparceanu, 1937


Autorul versurilor de mai sus izbuteste de multe ori sa ingane pe altii, dar se supara foc daca-l ingana cineva pe el sau macar ii citeaza numele fara o intonatie respectuoasa. Desigur ca nimanuia nu-i apartine talentul si flexibilitatea personajului sau din intelect, de-a facesi ca toata lumea, facand si ca el insusi. Intre figurile din cercul literar, pe care le imita pe toate, pe toba, pe cal, cu burta la pamant, in orchestra si sus pe franghii, Toparceanu are o figura a lui, maimutarind, pe langa oameni si scriitori, invizibilul atitudinilor interioare si sentimentale, considerate ca niste animale schioape, cu coada prea lunga sau retezata. Pe dedesuptul senzatiilor proprii, el intinde caapcana, si nimic nu-i mai tragic decat aspectul unei hermine sufletesti, zbatandu-se cu picioarele albe in maselele arsenalului de unelte, ale acestui fabricant de metale nichelate si de carji. Caricaturist verbal si scamator fara pereche, tendinta sincer nestapanita si subconstienta a dibaciului ironist, subtil poet, fraged iconar si splendid provizoriu, cand vrea sa scanteieze, ca un bob de roua momentan, prins intr-un suras de garoafa, este o volatizare a tot ce atinge contactul inteligentei lui incandescente. Ca sa se masacreze si pe sines, in ceea ce are mai particular si mai definitiv, Toparceanu a cautat si legile, ca niste haturi, cu care orice om trist si amarat se poate carmi spiritual, cu aceeasi usurinta cu care si-ar intepeni bicepsul sau ar sari din trasura. Ba analistul pretinde ca le-a si descoperit si ca numai o chestiune de redactare si de tiparire a unui manual mai impiedica inca vreo cateva saptamani omenirea de a deveni, in 24 de ore, plina de spontaneitate si de duh.
Toparceanu e singurul bucurestean care s-a stramutat la Iasi ca sa se faca iesean. Atras de personalitatea furtunos variata si coplesitor interesanta a d-lui Ibraileanu, mare schivnic al literelor romanesti, el si-a luat geamantanul, ghetele cu tocuri Louis XV, costumul de jochey corectta, palarioara sa cu marginile scurte, biciusca de trestie de mare cu noduri, s-a suit i tren si a disparut de 16 ani. Ceea ce-l agaseaza cumplit este ca inca n-a parvenit sa stropseasca vorbele, indulcite in graiul moldovenesc. L-am gasit odata la Iasi, locuind pe panta unei strazi necirculate, o camera, spanzurata ca o colivie, de zid. Era o locuinta de fantezie, cu intrarea parca pe fereastra si cu iesireape cos. Daca sedeai pe un scaun aveai impresia ca graviteaza spre rasarit si, in picioare, iti venea sa te culci pe tavan. Intr-un comanac de calugar, cu captuseala rosie, el crestea o veverita sau o nevastuica, nu-mi aduc aminte, care il cunostea. Il cunosteau si mustele si paianjenii, si toate vietatile, afara de cele domesticem se lipeau de el, robite prin simpatie. Razboiul l-a gasit in tovarasia unui pui de lup, un lup autentic, de care poetul a trebuit sa se desparta, ducandu-l intr-o padure. Sa istoriseasca mesterul parodiilor nedumerirea salbaticiunii, nehotararea lupului intre codru si Iasi, urletul deznadajduit al fiarei intrand in padure si salutarile pe care le trimetea poetului cu capul si, poate ca si cu laba, puiul de lup...




Amintiri despre George Toparceanu - Tudor Arghezi


Aceasta pagina a fost accesata de 984 ori.
{literal} {/literal}