Cum am devenit iesean (fragment)

Cum am devenit iesean (fragment)

de George Toparceanu


Cu primele balade umoristice pe care le-am scris, caci Parodiile au venit mult mai tarziu, am inceput, in sfarsit sa am si eu oarecare succes in cercurile prietenilor.
Una din aceste bucati - unr aspuns la niste versuri ale poetilor ilustri pe atunci, Anghel si Iosif, - a ajuns, nu stiu cum, in mana lui Anghel ... si de acolo, m-am trezit cu cea in paginile Vietii romanesti - de unde am primit in curand un onorar cat se poate de substantial.
Acest din urma amanunt, mai cu seama, m-a incurajat din cale afara!
Asa am intrat in corespondenta cu d. Ibraileanu, care, dupa una din acele balade, mi-a telegrafiat un singur cuvant: Bravo!
                                            *
Am sa va povestesc cum am scris, pe vremuri, una dintre cele mai cunoscute balade ale mele (Balada chiriasului grabit).
Eram pe atunci la Bucuresti, cand primesc intr-o zi o telegrama de la Viata romaneasca "Trimite versuri!".
N-aveam nimic gata. Si tocmai in ziua aceea trebuia sa-mi schimb domiciliul. Prin urmare, inca de dimineata a inceput sa ploaie ... Trebuie sa fi observat si dumneavoastra ca niciodata nu ploua atata ca-n zilele cand se muta oamenii.
Uneori, cand hotararea de a ma muta, mi-o luasem brusc, cand Dumnezeu nu prindea de veste la vreme ce am eu de gand, ploaia incepea atunci pe loc. Iar daca lucrul era hotarat mai demult, atunci incepea sa ploaie cu o saptamana inainte. Si-o tinea asa, zi si noapte, ca sa nu apuc eu a ma strecura cumva pe furis, printre picaturi...
De data asta, stam cu bagajele in mijlocul odaii, asteptand - una din dou: sau un moment de inspiratie, ca sa scriu versurile cerute, sau o clipa de acalmie in prapadul de afara, ca sa ma mut. In aceasta cumpana doamna Schwartz, proprietareasa mea, astepta si ea cu destul interes, sa vada incotro se inclina balanta.
In sfarsit, momentul de acalmie pe care-l pindeam s-a produs. Ploaia s-a oprit ca prin farmec- nu se stie bine pentru cata vreme - inainte ca eu sa fi apucat a scrie un singur vers. Trebuia sa ma grabesc. Am zvirlit condeiul cit colo si m-am repezit asupra bagajului.
-Da' ce, te duci? m-a intrebat doamna Schwartz, cu regret.
-Da... Ramai sanatoasa, cucoana, ca-mi iau geamantanul si plec! i-am strigat eu din prag.
Si numaidecat am bagat de seama ca, fara voia mea stiuta, facusem din greseala doua versuri...
Doua versuri care se confundau cu expresia naturala, nemestesugita, pe care viata insasi mi-o adusese pe buze in acel moment culminant al despartirii, si care rezumau toata situatia, cu atmosfera si cu tonul ei afectiv, exact fara un cuvintel, fara o virgula de prisos...
M-am dus la noua mea locuinta si am ispravit acolo Balada chiriasului grabit, inceputa pe drum. Si parca cineva din afara, un demon familiar, imi dicta versurile la ureche unul dupa altul. Dar sa nu va inchipuiti ca eu le transcriam asa, ca o dactilografa, fara sa ma amestec. Din contra, mereu il intrerupeam, ii faceam observatii si-l corijam: "Versul asta nu suna tocmai bine... aici ar trebui parca alt cuvant... nu vezi ca imaginea asta e fortata?..."
Iar El tinea seama de fiecare observatie. Si, daca s-ar fi suparat - atata paguba! As fi renuntat la colaborare si mi-as fi vazut de treaba, singur.
Peste vreo trei saptamani, balada mea era cunoscuta in toata tara si multi o stiau pe din afara, ba unii chiar o cantau!


(1935)




Cum am devenit iesean (fragment)


Aceasta pagina a fost accesata de 1354 ori.
{literal} {/literal}