George Toparceanu - Cincinat Pavelescu

George Toparceanu - Cincinat Pavelescu

de George Toparceanu


A doua zi eram la Barlad, unde trebuia sa aiba loc, seara, o sezatoare literara. Acolo am facut cunostinta cu Cincinat. Capul lui satirian, numai ochi si chelie, stralucitor de duh si de bunatate, mi-a amintit ca intr-un cosmar capul lui Beranger, din fruntea editiei de la 1847.
Bunatatea si inteligenta sint calitatile necesrae perfectului epigramist. Omul rau, cu sufletul uscat, uscat de egoism, nu poate glumi fara intentia de a jigni. Iar spiritul e o podoaba si o arma interzisa prostilor.
Cincinat era in ziua aceea cand liric, cand epigramatic. Dar ce puteam eu sa inteleg din risipa lui scanteietoare, suparat cum eram si muscat de paianjen? Poetul insa n-a luat de loc in ras aventura, cam comica, din ziua precedenta si patimirile mele prezente. Toata vremea a incercat sa ma distreze, m-a dus la doctor, m-a plimbat si m-a alintat in toate chipurile.
O suferinta mare e suportabila, daca dureaza putina vreme. Dar o durere oricat de mica, daca persista cu incapatanare, scoate omul din fire.
-Lasati-ma sa mor! ziceam cu obida, vazand ce minunat prilej de petrecere pierd in ziua aceea, din pricina unei microvietati stupide si isterice.
-I-a trebuit cuib de tarca, explica d. Sadoveanu, tovarasilor, cu glas domol si ipocrit. E o raritate - sint oameni cari fac colectie...
-Am eu aici o ruda de departe, imi sopteste Cincinat apucandu-ma de brat, un fel de verisoara, o cucoana tanara si foarte frumoasa. Vrei sa mergem pe acolo?...
Cum sa nu vreau! Ne-am suit intr-un vehicul cu un cal, si peste cateva minute am ajuns. Doamna verisoara era intr-adevar neasteptat de frumoasa. Bruna, cu cohii albastri, subtirica, inalta si mladioasa, ne-a primit cordial in salonul ei zambitor pe care l-a animat numaidecat cu silueta-i usoara si cu vioiciunea ripostelor. Poetul, indragostit in principiu de orice furmusete, ca specie, electrizat acum de prezenta acestui caz individual cu ochii umbriti de gene lungi si rasfrante, devenise exclusiv liric.
La urma, doamna verisoara s-a asezat la pian sa ne cante o Nocturna de Chpin, iar Cincinat s-a retras intr-un colt, ca sa-i improvizeze o oda galanta. Cand s-a ispravit Nocturna lui Chopin - si oda era gata. Vreo cncisprezece strofe. Nu tin minte decat ceva de la sfarsit:

..... si-n navala
Acestor strofe ce-ti dedic,
... as vrea sa fiu pedala
Pe care-ti pui piciorul mic.

Dupa ce la- ascultat, cu obrajii rumeniti de incantare si de emotie, tanara noastra amfitrioana s-a apropiat de Cincinat si cu un gest discret, de o gratie pudica incantatoare, l-a sarutat usor pe chelie. Un sarut aproape imaterial, ca popasul de o clipa al unui flutur imponderabil pe o bila de fildes ... Asa au raspuns ele intotdeauna, de la castelana visaoare de odinioara pana la moderna desavarsita din zilele noastre, gest de dulce complicitate si recunostinta, la omagiul poetilor.
E singurul fel de satusfactii palpabile, singura rasplata pozitiva pe care poetul nostru a recoltat-o de-a lungul carierei sale. Daca hambarele lui Cincinat sint goale de graunti, sufletul lui trebuie sa fie plin de amintiri gratioase.
Sa se mangaie cu ele, in stepa argintie a iernii si-a uitarii.


(1926)




George Toparceanu - Cincinat Pavelescu


Aceasta pagina a fost accesata de 1203 ori.
{literal} {/literal}