Despartire

de George Toparceanu

Trec palcuri de rachita si stalpii fug intruna,
Pe cer in clarul zilei ne urmareste luna,
Si trenul deopotriva la-ntrecere cu ea
Alearga peste campuri... Adio, draga mea!

Adio! Gandul doarme su sufletu-mi vegheaza
Uimit ma uit cum joaca pe mana mea o raza
Vecinul ma priveste cu ochii plini de somn,
O musca intarzie pe fruntea unui domn...

Iubito, simt in urma-mi cum zarile se muta, -
Cum se destrama-n aer chemarea mea pierduta, -
Si lacrimile tale pe suflet mi s-abat
Ca stropii mari de ploaie pe-un lan de grau uscat...

In marea de lumina surade-ntreg pamantul.
Un om alearga-n urma de parca-l duce vantul.
Din galbena rotire de lanuri, se desfac
Cicoarele albastre si florile de mac
O, de-as putea viata sa mi-o prefac in floare,
Acum ti-as arunca-o din goana, la picioare!

Si daca pentru tine as vrea sa uit ca sufar,
S-arunc in vant afara scrisorile din cufar,
Ma sfasie ca spinii parerile de rau
Si-n inima-mi rasuna, adanc, suspinul tau
Iar daca-ncerc trecutul, cu siru-i de morminte,
Sa mi-l rechem zadarnic, aducerile-aminte
Mi se topesc in suflet ca stelele-n fantana,
Ca fulgii de zapada pe care-i prinzi in mana...

Ma-ntorc si ma cutremur...
Nemesis, taina cruda,
Ia-ti inapoi naframa de calde lacrimi uda.
Tu, care, ne-mblanzita din umbra,. fara glas,
M-ai urmarit pe drumul durerii pas cu pas,
Tu care-ntuneci steaua ce-n ochii mei scanteie
Si-mi spulberi ale noptii albastre curcubee,
Intoarce-ti fruntea rece si lasa-ma de-acum,
Strain pe mine insumi, sa merg pe-acelasi drum
Pe care-a mers de veacuri nefericita turma
Si voi primi c-un zambet popasul cel din urma.

Despartire


Aceasta pagina a fost accesata de 2166 ori.