Balada mortii

Balada mortii

de George Toparceanu

Cobora pe Topolog
Dintre munti, la vale…
Si la umbra unui stog
A cazut din cale.

In ce vara? In ce an?
Anii trec ca apa…
El era drumet sarman
Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au ingropat
Intr-un loc aiurea,
Unde drumul catre sat
Taie-n lung padurea.



Si de-atunci, langa mormant,
Plopi cu frunza rara
S-au zbatut usor in vant,
Zile lungi de vara.

Soarele spre asfintit
Si-a urmat cararea.
Zi cu zi l-au troienit
Vremea si uitarea.

Dimineata ca un fum
Urca pe coline,
Zvon de glasuri dinspre drum
Pana-n preajma-i vine.

Peste varfuri lunecand
In argint, condurii
Infioara cand si cand
Linistea padurii…

Numai colo-ntr-un frunzar
Galben in lumina,
Sta pe-o creanga de artar
Pasare straina.

Sta si-asteapta fara glas
Parca µ sa masoare
Cum se muta, ceas cu ceas,
Umbra dupa soare…

         *
Astfel, tot mai nestiut
Spre adanc il fura
Si-l ingroapa-n sanu-i mut
Vesnica Natura.



Vara trece; pe carari
Frunza-n codru suna.
Trec cernite inserari,
Nopti adanci cu luna.

Iar cand norii-nvaluiesc
Alba noptii Doamna,
Peste groapa lui pornesc
Vanturi lungi de toamna…


Balada mortii


Aceasta pagina a fost accesata de 3524 ori.
{literal} {/literal}